Liga Natiunilor la Teqball, gata de start

Nou înființata Confederație Europeană de Teqball (CETEQ) a pus bazele primei competiții continentale la acest sport, destinată echipelor naționale.

CETEQ Nations League 2024 cuprinde 4 etape, iar la start s-au înscris 8 țări: SLOVACIA, ROMÂNIA, PORTUGALIA, POLONIA, UNGARIA, FRANȚA, DANEMARCA și BELGIA.

Ca și noutate principală, CETEQ Nations League este prima competiție în care contează rezultatele generale ale țării și nu cele individuale ale sportivilor. Pe parcursul celor 4 etape, din acest an, fiecare țară va întâlni de două ori celelalte selecționate înscrise, la 6 probe: simplu masculin/feminin, dublu masculin/feminin, dublu mixt și U19 (juniori).

Sistemul este inovativ pentru turneele de Teqball. Un meci se încheie când o selecționată va ajunge la punctul 60, după fiecare 10 puncte jucate urmând să fie schimbată proba. Formația care pierde are posibilitatea de a alege următoarea probă, cu obligația de a se juca toate cele 6 categorii menționate. După cele 6 categorii, în cazul în care nu se ajunge la punctul 60, proba următoare va fi selectată la liber.

Prima etapă din CETEQ Nations League este programată în zilele de 6-7 aprilie, în Belgia, în localitatea Wavre, în același timp cu evenimentul Belgian International Teqball Open. Etapa a II-a va avea loc la începutul lunii august, la Varșovia, etapa a III-a, la sfârșitul lunii septembrie, la Paris, locația ultimei etape urmând să fie stabilită în perioada următoare.

România va întâlni în prima etapă Polonia, Ungaria, Danemarca și Portugalia.

La finalul ediției inaugurale va fi întocmit un clasament european, pe baza punctelor obținute în cele 4 etape.

Intenția Confederației Europene de Teqball este ca ediția din 2025 să se dispute în sistemul a 2 ligi valorice, țările care se vor înscrie anul viitor urmând să evolueze în al doilea eșalon al competiției.