- 118 views
În continuarea proiectului educațional derulat de Federația Română de Teqball (FRTEQ), dedicat implementării și promovării acestui nou sport în sistemul de învățământ din România, la Craiova a avut loc, în data de 26 septembrie, un eveniment special dedicat cadrelor didactice și tinerilor.
Vineri, 26 septembrie, cu ocazia Consfătuirilor Profesorilor de Educație Fizică și Sport din județul Dolj, sportul Teqball a fost prezentat în premieră de către reprezentantul FRTEQ în Craiova, domnul TIȚĂ MARIUS IULIAN, profesor de educație fizică și sport la Liceul Teoretic Henri Coandă din Craiova. În cadrul întâlnirii au fost evidențiate oportunitățile de practicare a acestui sport inovator în școli, licee și universități, precum și beneficiile sale în dezvoltarea abilităților motrice, a spiritului de echipă și a creativității sportive.
Alături s-au aflat Inspectorul Școlar pentru disciplina Educație Fizică și Sport din cadrul ISJ Dolj și reprezentanți ai Facultății de Educație Fizică și Sport din Craiova, confirmând importanța pe care mediul academic și educațional o acordă noilor direcții de dezvoltare a sportului școlar și universitar.
Demonstrațiile practice de Teqball au avut loc pe Stadionul de Atletism din Craiova, transformându-se într-o adevărată sărbătoare sportivă. Evenimentul a beneficiat de sprijinul și parteneriatul Primăriei Municipiului Craiova, Inspectoratului Școlar Județean Dolj și Direcției Județene pentru Sport Dolj, precum și al liceelor și școlilor din județ.
La activități au participat sute de copii, elevi, studenți, profesori, antrenori și oficialități, care au avut ocazia să descopere și să experimenteze regulile și dinamica spectaculoasă a Teqball-ului. Atmosfera a fost una de entuziasm și curiozitate, semn că noul sport are un potențial semnificativ de integrare în programele educaționale și de atragere a tinerilor spre mișcare și performanță.
Prin aceste demersuri, Federația Română de Teqball își consolidează misiunea de a aduce sportul mai aproape de comunitate și de a crea un cadru legal, instituțional și educațional pentru dezvoltarea sa în România. Craiova devine astfel unul dintre polii importanți de promovare ai Teqball-ului, un sport recunoscut internațional, aflat într-o continuă expansiune.
Federația Română de Teqball